Timp estimat de citire: 16 minute

Timpul a trecut repede. Întunericul s-a așternut pe nesimțite peste Capitala agitată, ca o perdea neagră ce acoperea pe de-a-ntregul orașul care nu doarme niciodată. Se făcuse ora zece fără un sfert dar mallul de lângă parc încă gemea de oameni, ca un mare stup de albine în care aceștia intrau și ieșeau permanent.

Eva și-a luat la revedere de la colegii săi, mai devreme decât o făcea de obicei, și a pornit spre casă cu gândul la Valentin. Picioarele o purtau rapid, de parcă plutea. Mergea într-un suflet fără să mai dea importanță oamenilor pe lângă care trecea. Fără să se mai gândească la pericole, sau la perverși bărboși care o pândeau din ungherele cele mai întunecate ale IOR-ului. Uitase de tot. Uitase de șeful cel nesuferit, de oboseală, de clientul de la salon sau de orice altceva.

Toate trecuseră acum în plan secund. Strălucirea lor se estompase. Conturul lor se pierduse în fundal, asemeni unui vis de după-amiază ce se risipește atunci când dai ochii cu primele raze ale soarelui. Singurul lucru la care se gândea în timp ce traversa universul era doar tatăl său. Atracția nefirească pe care o simțea față de el. Firișoarele de emoție ce îi brăzdau în tot acest timp stomacul, strângându-l, energizându-l, inervându-l. Bătăile accentuate ale inimii, ce nu erau astfel doar de la mersul rapid, ci și de la dorul ascuns.

Sclipirea din ochi, surâsul din colțul gurii, puful excitat de pe pielea netedă a mâinilor, nodul din gât, toate construiau, bucată cu bucată, sentimentul pur de dragoste pe care îl resimțea pentru cel ce îi dăduse viață. Sentiment care se metamorfoza, se preschimba din platonic în trupesc, din părintesc în amoros, din cordial în lasciv. Un foc îi ardea în pubis ce nu avea decât un singur leac: să fie stins de nectarul lichid al tatălui său.

Un miros cald și familiar de porumb prăjit a întâmpinat-o pe Eva încă de la intrare. Valentin, cu părul său negru și ondulat, i-a zâmbit drăgăstos scoțând capul din bucătărie. Doar ce făcuse baie și, îmbrăcat sumar, adecvat anotimpului cald în care se aflau, s-a arătat înaintea Evei, purtând un șorț de gătit și ținând în mână o paletă de strâns floricelele.

“-Bună, iubita.” Zise el jovial. “-Bine ai venit! Tocmai ce pregăteam popcorn.”
“-Bună, tati.” Îi răspunse ea în același ton. “Merg să fac și eu un duș și ne băgăm la un film sau ceva.”

Tatăl înclină aprobator din cap și se întoarse la treaba sa.

După un sfert de oră erau amândoi în dormitorul matrimonial. Aveau televizor și în sufragerie, dar au vrut să stea mai confortabil. Aici aveau un pat imens, cu spătar cu burete moale îmbrăcat în piele. Numai bun de rezemat pe el și privit la ecranul imens din peretele opus. Eva nu mai fusese demult în camera părinților, cam de pe vremea când trăia mama sa.

În trecut veneau aici toți trei și se mai uitau la câte un film, atunci când nu aveau chef să stea în living. Acum era prima seară de film în noua formulă, doar ei doi. Aceste amintiri au întristat-o puțin și au trezit în ea o ușoară notă de melancolie. Rămăsese uitată în picioare, cu castronul de floricele în mână, privind la patul părinților. Valentin, văzând-o pe Eva, și-a dat seama că ceva nu era în regulă și a început să vorbească, întrerupând astfel reveria în care era cufundată.

“-Hai în pat lângă mine.” Zise el, bătând ușor cu palma pe cearceaf. “-Să îmi spui dacă îți place ce film am ales.”

Era ceva clasic, horror, despre un cimitir al animalelor. De când era mică, Evei i-au plăcut filmele de groază. Cu toate că o speriau de fiecare dată, nu se putea abține să nu se uite la ele. Nici cu cititul nu se lăsa mai prejos. Uneori, când se plictisea, lua câte ceva din autorii ei preferați, precum John Saul sau Stephen King, și citea seara la culcare. De obicei astfel de lecturi o țineau trează până în zori, însă erau ca un drog, nu se putea sătura de acest condiment mental.

“- E perfect, tati.” Îi răspunse fata în timp ce se așeza lângă Valentin, aranjându-și tacticos cămașa de noapte, puțin cam scurtă.

Minutele treceau, filmul se derula și tensiunea din aer creștea încetul cu încetul. Acțiunea îi acaparase pe amândoi și, inconștient, poate din frică sau poate din iubire, au început să se apropie unul de celălalt. Au ajuns până în punctul în care Eva își sprijinea capul de pieptul tatălui său, atingându-l pe un pectoral cu propria-i ureche.

Părul lung și negru al fetei se așternea peste bustul lui dezgolit, îmbrăcându-l într-o perdea mătăsoasă. Valentin adora acest lucru și, fără să realizeze, în timp ce cu o mână mânca floricele, cu cealaltă îi mângâia Evei creștetul și pletele bogate. Ea cu o mână se înfrupta din castronul imens ce stătea în poala tatălui și cu cealaltă se juca ghiduș cu pielea lui lucioasă, plimbând degetele necontrolat în semn de afecțiune.

Într-un moment intens, în care filmul ajunsese la un punct culminant, atenția amândurora era complet absorbită de ecranul televizorului. Din greșeală, sau din pură neatenție, Eva a coborât mâna cu care mânca spre castronul cu floricele și, în timp ce își umplea pumnul cu ele, a scăpat câteva în poala tatălui său. Cu un reflex venit de nicăieri, a vrut să le recupereze rapid dar l-a apucat pe Valentin de penis, prin pantalonul de pijama.

Din instinct, fiind atins pe nepregătite într-o zonă sensibilă și erogenă, tatăl a tresărit puțin. Eva și-a retras imediat mâna și s-a înroșit toată la față. Valentin a început să zâmbească și, pentru a detensiona momentul, a sărutat-o pe fiica sa pe creștet, în semn că nu era nicio problemă.

“-Te rog să mă ierți, tati.”
“-Nu-ți face griji. Nu s-a întâmplat nimic rău.” Răspunse el zâmbindu-i prietenos.

Au continuat filmul, ținându-se în brațe unul pe celălalt. Pentru Eva, reacția tatălui a fost una de bun augur. S-a bucurat că el nu a făcut mare caz din asta și că nu a fost deloc deranjat. Însă nu se mai putea concentra la film. Memoria tactilă nu îi dădea pace. În timp ce mânca, privea în gol și își amintea textura plăcută a membrului flasc pe care tocmai ce îl atinsese.

Începuse să se înfierbânte. Sfârcurile i se întăriseră. Respirațiile i se întețiseră. Nările ei se lărgiseră și, în timp ce asculta cu urechea bătăile inimii lui, cu nasul îi adulmeca sudoarea pieptului, parfumul său masculin, virilitatea și testosteronul ce emanau prin toți porii. Privea în jos, pe lângă castron, către prohabul lui Valentin. Îi vedea formele falusului, trădate de materialul subțire și moale ce permitea ca totul să iasă în evidență.

Îi cartografia din priviri dimensiunile, unde începe, unde se termină. Îi analiza formele, compoziția, unde este glandul, unde sunt marginile sale, de unde se continuă trunchiul. Începuse să își muște buza de jos fără măcar să realizeze acest lucru. Își dorea să îl atingă acum pe tatăl său. Să îi strecoare o mână pe sub elasticul de la pantaloni. Să îi scoată afară minunăția de penis. Să îl belească ușor, dezvelindu-i capul vinețiu de pliurile pielii. Dar s-a abținut. Cu toate că tot corpul său îi spunea să facă acel lucru, s-a abținut cu stoicism. A fost răbdătoare. Avea un plan secret.

După ce filmul s-a terminat, Eva l-a rugat pe Valentin să o lase să doarmă cu el, invocând un motiv simplu. Îi era frică să doarmă singură pentru că văzuse acea peliculă de groază. El a acceptat destul de ușor, fără să zică nimic.

Așezată lângă el pe întuneric, ea în cămășuță de noapte scurtă, el purtând doar o pereche de pantaloni de pijama de vară, Eva privea către tavan fără să poată adormi. Se uita în gol și își freca încet picioarele în semn de excitare. Voia să se elibereze cumva de această tensiune sexuală ce o inundase complet, dar nu știa cum să o facă. A așteptat până când respirația tatălui său devenise mai profundă și mai rară, în semn că plecase pe tărâmul viselor, și atunci a luat atitudine.

Și-a ridicat ambele picioare încet și a tras de lenjeria intimă, scoțând-o de tot și aruncând-o lângă pat. Ochii îi sclipeau de la tupeul pe care îl avea. Acest lucru îi amplifica libidoul. Ca să facă totul și mai palpitant, s-a ridicat în fund și a dat jos și cămașa de noapte, rămânând complet goală la doar câțiva centimetri de tatăl său. Inima îi bătea galopant. De la emoție, respirația îi era întretăiată de parcă doar ce alergase.

Și-a așezat trupul nud paralel de cel al lui Valentin și a început să își maseze cu o mână vulva. Atât de multa sevă ieșise din păsărica ei, căci degetele îi patinau de la prima atingere. Era excitată la maxim, și de la apropierea de tatăl său, dar și de la curajul de a face această nebunie. A început să își distanțeze din ce în ce mai mult picioarele, până când a atins cu una din tălpi pielea caldă a bărbatului ce dormea lângă ea.

Contactul trupului ei cu cel al tatălui său i-a sporit plăcerea, dar și emoția. Cu o mână își masa labiile și clitorisul, iar cu cealaltă își pedepsea un sân, strângându-l și ciupindu-l de sfârc. După ce a stat o perioadă considerabilă pe întuneric, ochii săi se adaptaseră la acesta. Ajutată fiind de lumina unui felinar stradal, ale cărui raze calde răzbăteau prin perdeaua de la ferestra, dar și de acomodarea vizuală, Eva vedea destul de bine trupul lui Valentin. Acesta dormea pe spate, cu mâinile pe lângă corp.

Ea privea acum din nou la movilița de sub pântecele bărbatului. Avea chef să o atingă, dar îi era teamă să nu-l trezească pe bărbat. Se masturba în tăcere, dar nu reușea să finalizeze. Avea nevoie de cât mai mulți stimuli pentru a putea ajunge la un orgasm glorios. Simplul fapt că îl atingea cu laba piciorului nu îi era suficient.

La un moment dat bărbatul a început să viseze și să vorbească indescifrabil în somn. Fata îl asculta cu atenție, dar nu reușea să înțeleagă ce spune. Dupa cateva minute Valentin a pronunțat numele soției sale. Eva se uită mirată la el și își dădu seama că o visa pe mama ei. Când își coborâ privirea către prohabul bărbatului observă cu stupoare că penisul acestuia începuse să se trezească.

În acel moment ea a realizat că tatăl său avea un vis erotic cu fosta lui soție. Mădularul bărbatului se mărise considerabil, se ridicase și începuse să tragă odată cu el și stofa mătăsoasă a pantalonilor săi. Eva se masturba, își musca buzele și privea la ridicătura ascuțită de sub abdomenul bărbatului. Într-un imbold de moment, fiica a întins o mână și a atins ușor, cu vârful degetelor peste pantaloni, penisul tatălui său. Un fior electric a trecut-o prin tot corpul și o plăcere de nicăieri i-a invadat clitorisul încins.

Și-a scufundat degetele în vagin, le-a umezit și apoi le-a introdus lasciv în propria gură. Le sugea și își imagina că îi suge lui penisul. La atingerea penisului său, bărbatul a reacționat involuntar în timp ce visa, oftând suav și zicând iar numele soției lui. Asta i-a confirmat Evei că nu se trezește așa ușor și că îi place ceea ce îi face ea. Un gând nebunesc a făcut-o din nou să îi sclipească ochii.

S-a întors într-o parte cu fața către tatăl său și, folosindu-se doar de o singură mână, a ridicat încet pantalonul bărbatului, trăgând de elastic în sus. Ca un prizonier eliberat din închisoare, glandul tatălui a năvălit afară din pantaloni, atingând-o pe un deget pe fiica sa. La vederea capului umed, pe jumătate decalotat, Eva a tresărit, dar a reușit să își mențină calmul. A tras și mai mult de elasticul destul de moale al pantalonilor de pijama, ducându-l în jos spre testicule, până ce le-a dezvelit și pe acestea.

A proptit cu grijă marginea pantalonilor în spatele lor, lăsând organele sexuale ale tatălui său expuse complet. Bărbatul a oftat din nou. Eva l-a privit rapid să vadă dacă încă doarme. Acesta era cufundat în cele mai fierbinți vise ale sale. Atunci fata a privit din nou către falusul imens și gros ce se înălța mândru dintre coaiele sale mari. Și-a dus iar mâna la vagin și a colectat mai multă sevă lipicioasă ce nu contenea să se scurgă. Cu o blândețe și o duioșie demnă de o maseuză ce era, dar și datorită faptului că îl iubea pe tatăl său, Eva a început să-i ungă penisul cu propriul ei suc cleios.

A pornit de la vârf, acolo unde sucul ei s-a contopit cu cel produs de glandul lui, belindu-l și decalotându-l complet. Apoi a continuat pe trunchiul său sinuos și vânos, îmbrăcându-l într-un văl lucios, ajungând până pe testiculele sale, pe care le-a masat încet și meticulos. Cu degetele în jurul lui, Eva cuprindea atât cât putea din grosimea mădularului, masându-l suav de la vârf spre rădăcină, făcându-i pielea fină și încinsă să se retragă odată cu mâna ei.

Când ajungea cu degetele pe capul decalotat, cu textură fină și inflamat, zăbovea puțin. Îl masa circular, îi simțea adâncimea uretrei cu buzele sale mici, suprafața alunecoasă, marginile ca de clopot. Îi căuta lichidul lipicios ce se prelingea din vârful său și îl întindea cu degetele peste toată membrana sensibilă, făcând-o să lucească. Cobora apoi pe corpul febril și grosolan, ale cărui vene umflate răspundeau prompt atingerilor sale.

În tot acest timp fata se freca cu cealaltă mână în zona inghinală, producându-și plăceri simultane cu cele pe care le resimțea tatăl său și pe care i le transmitea până de partea cealaltă, în visele lui dulci. Nu a mai putut să rabde, și de poftă ce îi era, a vrut totul și a riscat totul. S-a așezat în genunchi lângă Valentin și, în timp ce cu o mână își sfredelea narcisist adâncurile, cu cealaltă i-a ridicat penisul vertical și a început să sugă din el.

Sugea ușor, vrând totuși să nu-l trezească. Însă își pusese în cap gândul că avea să îl sugă până când acesta va ejacula în gura ei mică. Dacă se trezea și o vedea ce avea să îi facă? I-ar fi zis că îl iubește ca pe ochii din cap și nu avea decât să o alunge, sau să o dea afară din casă. Ea nu putea trăi fără dragostea lui. Nu îi făcea nimic rău, doar îl ajuta să se descarce, să se simtă din nou bine, apreciat, dorit, iubit, așa cum se visa chiar el, noapte de noapte, în reveriile sale.

Îi plăcea gustul penisului tatălui său. Era mai bun decât își imaginase. Îl lingea domol cu limbuța ei mică. Îi înghițea seva, cercetându-l conștiincios prin toate ungherele. Îl ținea de la bază, trăgând în jos de piele, și îi dădea limbi, asemeni unei înghețate la cornet în miez de vară. Apoi, cu buzele sale cărnoase îi învăluia glandul, atât cât reușea, arcuindu-și obrajii și sorbind din el. Cu o mână îl freca de sus în jos în timp ce îl sugea, iar cu cealaltă își chinuia clitorisul, care aproape că îi luase foc de la emoția momentului. Cobora cu buzele și cu limba până jos la testicule, lăsând mici dâre de salivă pe tot parcursul.

Îi lingea scrotul și apoi îl sugea ușor, urmărind cu dinandins testiculele-i jucăușe, pe care le prindea ulterior într-un vid bucal, absorbindu-le pe jumătate, ca mai apoi să le elibereze amuzată. Urca iar semeață pe capul penisului, de unde începuse totul, ca un alpinist ce cucerea unul dintre cele mai înalte vârfuri.

Chiar dacă tatăl său dormea dus, Eva i-a simțit ejacularea venind de departe. Încordarea aceea involuntară ce precede finalul, picătura plăcerii, scrotul care se strânge, iar la final mușchii din jurul prostatei care pulsează, i-au dat toate de înțeles că orgasmul lui Valentin era iminent. Și-a cufundat atunci penisul în gură cât a putut de adânc, a continuat cu mișcări lente pe tot corpul său și a început să sugă cu poftă ca nu cumva să îi scape vreo picătură de spermă. În momentul în care lichidul cald, dulce și vâscos, i-a atins pentru prima dată bolta palatină, Eva a simțit o fulgerare plăcută și electrizantă în clitoris și mai apoi în tot vaginul.

Valurile de spermă ce îi inundau gura și faringele s-au sincronizat cu valurile orgasmului ei, într-o armonie divină, ce au produs plăceri nebănuite în tot trupul tinerei fete. Gustul nectarului vâscos pe care îl înghițea gâlgâit, gemând și oftând, se împletea cu senzațiile năvalnice de climax, făcând-o să își mențină cu greu echilibrul de la atâta plăcere. A strâns și ultimele picături ce mai ieșeau din penisul tatălui său, mângâindu-și cu ultimele puteri vulva de acum mult mai relaxată. S-a prăbușit în pat sleită de orice forță.

Îl privea galeșă pe Valentin, ce dormea liniștit cu un zâmbet tâmp pe față, iar cu o mână încă îi masa ușor scrotul și penisul flasc, în semn de recunoștință. L-a sărutat pe umăr și apoi i-a aranjat la loc pantalonii de pijama.

“-Mulțumesc, tati!” I-a șoptit ușor. “-Sper că ai visat frumos.”

S-a îmbrăcat cu cămașa ei de noapte și s-a întors către tatăl său luându-l parțial în brațe. I-a pus o mână pe piept, a ridicat un picior peste piciorul lui, l-a sărutat încă o dată privindu-l cum respiră și a rămas lipită de el. A reușit în sfârșit să adoarmă. Era eliberată de tot stresul și tensiunea ce mocniseră în ea. Gustul lui încă persista pe buzele sale.

[Poză de pe Pixabay]